Nu intenţionam să scriu un articol în seara asta.
Şi totuşi…
Să presupunem că Doamne-Doamne există. De ce mi-ar plăcea mie să ştiu că un bărbos bătrân îşi bagă nasul în tot ceea ce fac? De ce mi-ar plăcea să ştiu că prietenul meu imaginar e mai indiscret decât un puştan de clasa a II-a şi se uită pe gaura cheii când fac sex. De ce să ştie el că m-am amorezat de profa de fizică înainte să afle prietenul meu Gigel? E stânjenitor. Cum să trăieşti cu sentimentul că eşti privit în permanenţă? Chiar şi atunci când te ştergi la fund, sau atunci când te masturbezi.
Poate m-am îmbătat şi am vărsat pe covorul preferat al mamei la petrecerea aia, când nu erau ai mei acasă. Poate aveam gaze la întâlnirea cu tipa aia care pica de frumoasă sau pur şi simplu am făcut pe mine de râs, la un stand-up comedy slăbuţ al unui tip de care nu auzise nici dracu şi numai eu ştiu cum am ajuns acasă fără să observe nimeni. De ce să ştie el până şi lucrurile astea pe care eu aş vrea să le uit? Cu ce drept să îmi violeze el mie intimitatea?
Şi mama mi-a dat viaţă, dar astă nu-i dă ei dreptul să asculte la uşă.
Cum să nu mă supăr pe moşul ăsta care are impresia că îi se cuvin toate?
Sincer, mă bucur aşa de mult că nu există Dumnezeu…
Mulţumesc lui Carmen pentru idee.


