Întrebarea mea

14 Octombrie 2008 at 4:34 PM (Uncategorized)

Oamenilor le place să încalce reguli.  Oamenii iubesc să fie răutăcioşii.  Oamenii sunt leneşi, sunt invidioşi si lacomi. Vor să aibă mult, cât mai mult .Oamenii vor să mănânce. Carne. Oamenilor le place să bea, să se îmbete, sa vorbească urât, să fie violenţi, să lovească, să domine, să facă sex. Oamenii fumează şi le place mirosul acela oribil de fum, gustul amar de tutun. Oamenilor le plac substanţele interzise. Oamenii nu vor să se supună, pentru că urăsc să aibă un program şi un şef.

Ori tot ceea ce am enumerat mai sus e interzis, e imoral, e rău. Numai păcătoşii gândesc astfel.

Aşa că am şi eu o întrebare: Ce dracu fac oamenii în Rai ?

Mi se pare ciudat să te abţii o viaţă întreagă de la toate plăcerile ca în final să ajungi în Rai unde ce faci ? Stai toată ziua şi spui rugăciuni?  Mănânci buruieni ? Stai ca un sclav şi respecţi un program strict în care tot ceea ce faci e  o mulţumire adusă zeului suprem că ţi-a permis să te naşti, ca să te poţi uita la alţii cum se bucură de toate plăcerile vieţii, în timp ce tu te abţii, numai de dragul de a nu arde o eternitate în cazanul cu smoală?

Sau pur şi simplu ajungi la stadiul de dobitoc, de retard şi eşti mulţumit că ai mâncare şi apă, că nu-ţi plouă în cap şi nu ai de plătit taxe, fără să ai satisfacţia unui succes, fără să afli răspunsul la vre’o întrebare existenţială, rămânând doar o oaie în turmă?

Bine, asta e varianta frumoasă. Varinanta urâtă ar fi să ajungi în Rai şi să te uiţi cum ard ăia la care ai ţinut în Iad, sau pur şi simplu să fii conştient de toată suferinţa de pe pământ.

Aştept răspunsuri.

3 comentarii

  1. TLP said,

    La aceasta intrebare un credincios m-a raspuns odata ca „ii voi canta cantari de lauda Domnului”, whatever that means.

  2. straycat said,

    Mie mi-au spus ca o sa organizeze un grup de rugaciuni si se vor ruga pentru aducerea mea pe calea cea dreata, salvarea sufletului and shit. WHATEVER THE FUCK THAT MEANS! Am ras o ora.

  3. Capsunica Lenesa said,

    pai din cate am citit eu prin apocalipsa, stai in fata „scaunului” prea slavitului si … il slavesti. Plecaciuni si rugaciuni o eternitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: