Educaţia şi modelul parental biblic.

20 Iunie 2011 at 6:04 PM (Uncategorized) (, , , , , , , , , )

Introducere:

Pedeapsa are rolul de a corecta un comportament dăunător şi în acest sens este un lucru bun. Corecţia se poate face în două feluri:

a) înţelegi ce a determinat o persoană să acţioneze în felul ăsta şi înlături personal cauza (dacă depinde de tine) sau faci persoana aceea să conştientizeze răul făcut şi să se controleze.

b) faci persoana în cauză să asocieze acţiunea respectivă cu o stare de durere/ discomfort în speranţa că teama o va împiedica să recidiveze.

A doua metodă nu este bună deoarece, în loc să determini individul să nu mai acţioneze în acelaşi mod, îl determini să trişeze, să caute metode de a nu fi prins şi tras la răspundere sau metode de a scăpa de pedeapsă dacă e prins.

Pedeapsa este mult mai complexă şi faptul că mulţi nu înţeleg acest mecanism duce la mutilarea unor caractere, face copiii să plece în viaţă cu un handicap psihic. Modelul parental românesc cel mai frecvent  e Dumnezeul biblic, iar mottoul este: bătaia e ruptă din Rai. Ei nu conştientizează că în Biblie pedeapsa nu avea rolul de a corecta un comportament (asta pentru că ortodocşii, dragii de ei, nu îşi citesc Biblia). Ea avea doar rolul de a îi satisface dorinţa de cruzime a personajului principal. Dumnezeul biblic nu e mai înţelept decât oamenii din jurul lui, nu e nici pe departe mai bun, e doar un personaj cu probleme de comportament dar cu mai mulţi muşchi. Autoritatea lui nu vine din înţelepciune ci din forţă şi brutalitate.

Un bun părinte ar sta de vorbă cu copiii lui, explicându-le ce e bine şi ce e rău. În schimb, dumnezeul biblic, încă din geneză, din primele pagini, îşi bate joc de psihicul influenţabil al creaţiilor sale, folosind psihologia inversă pentru a-i atrage într-o capcană de proporţii.

Dumnezeul biblic este un personaj fictiv dezgustător iar faptul că milioane de oameni îl consideră reper moral e tragic. Nu numai că este un foarte prost psiholog, care nu îşi înţelege propria creaţie, fiind astfel incapabil să o controleze, dar sadismul acestui personaj meschin provoacă repulsie.

Acest personaj reflectă felul în care vedeau lumea nişte oameni cu o gândire primitivă. Oameni care credeau ca universul se supără pe tine dacă nu mănânci ce trebuie şi nu îi respecţi preferinţele vestimentare, dar poate fi îmbunat dacă sacrifici un animal.

Dumnezeu era răspunsul la toate întrebările unor oameni primitivi şi speriaţi de necunoscut. Faptul că aveau impresia că pot îmbuna un univers nepăsător şi crud le oferea o doză de echilibru psihic. Pentru sănătatea lor mintală îşi doreau să creadă că totul are un motiv şi dacă cineva suferă acest lucru e din cauză că a supărat universul. Dar cum să explice faptul că până şi nou-născuţii sufereau? Simplu! Sufereau pentru păcatele părinţilor. Pentru ei era mai bine să creadă într-un dumnezeu răzbunător decât în niciunul.

Aşa au înţeles oamenii primitivi ideea de pedeapsă.

Din păcate aşa se poartă şi părinţii din ziua de azi din România, ca nişte primitivi: ”Fă ce zic eu sau te bat! Şi pe viitor, fă ce zice cartea asta cu care te-am îndoctrinat sau te bate dumnezeu!” ‘Nu există comunicare şi înţelegere, doar frică. Frica de părinţi, frica de dumnezeu. Suntem o societate traumatizată şi singurul lucru pe care l-am învăţat este să lovim. Nu ştim să ne facem copiii curioşi, le suprimăm curiozitatea,  nu îi învăţăm să cerceteze, să înţeleagă, să ia o decizie pe baza unor motive solide şi să îşi poată susţine aceea decizie. Singurul argument pe care îl ştim este acela al autorităţii. Exact ca nişte maimuţici, copiem exemplul parental al unui personaj imaginar şi malvolent sau pe cel văzut în familie.

Într-o societate decentă educaţia începe din familie, încurajând curiozitatea copilului, şi se continuă în şcoală. Noi, ca societate, trebuie să ne recunoaştem handicapul şi să-l corectăm înainte să avem pretenţia unui sistem de educaţie. Panicaţi de ideea că suntem cu un mileniu în urma ţărilor civilizate am preluat forme fără fond şi am încercat să facem educaţie fără să ştim ce e aia. Toceala nu se transformă în cultură generală peste noapte şi 12 ani într-un sistem corupt care jonglează cu pretenţiile nu transformă un copil într-un cetăţean.

Vom avea cetăţeni responsabili când oamenii nu vor mai crede că îşi pot transfera păcatele unui ţap ispăşitor sau unui Iisus sinucigaş, când vom înţelege ce înseamnă responsabilitatea şi empatia, când nu vom mai da vina pe diavol, nu vom mai crede în superstiţii şi ne vom învăţa copiii să facă bine din convingere nu din constrângere sau lăcomie.

Sursele mele de inspiraţie au fost Freija şi Lucian Vâlsan, care  a scris o serie de articole interesante despre educaţia românească pe care le recomand:

Educaţia parentală în România, Educaţia Parentală: eu te-am făcut eu te omor şi Educaţia românească; veşnica pomenire.

Legătură permanentă 9 comentarii

Da, este ACEA perioadă a anului.

4 Iunie 2011 at 4:08 PM (Uncategorized) (, , , , , , , , , , , , , , , , , , , )

Acea perioadă a anului în care unii mărşăluiesc pentru diversitate iar alţii pentru totalitarism. În care unii mărşăluiesc pentru viaţă iar alţii pentru dreptul de a călca în picioare după bunul plac tot ce nu le convine.

Pentru mine, adevăratul marş al normalităţii este cel al diversităţii pentru că lumea în care trăim presupune diversitate.

La baza societăţii, la baza omenirii stă colaborarea şi comunicarea. Marile progrese tehnologice au fost făcute tocmai din această nevoie de comunicare. Nevoia de a uni comunităţi care altfel ar trăi în lumi diferite.

Gayi * mărşăluiesc pentru a-şi afirma existenţa: ” Suntem aici, printre heterosexuali, existăm, suntem oameni ca şi voi cu familii, cu prieteni, cu slujbe, cu responsabilităţi şi idealuri. Dar ceva mai lipsiţi de drepturi decât voi. Nu avem 3 ochi şi 4 picioare.” 

E mai uşor să urăşti o idee abstractă, o comunitate despre care nu ştii mai nimic dar despre care poţi specula ce vrei, decât să o urăşti pe Andreea sau să-l urăşti pe Mihai. Pentru că ei au identităţi, calităţi,  viaţă. Comunitatea iese în stradă pentru a arăta că speculaţiile despre ea sunt nefondate. Că e formată din oameni civilizaţi care mărşăluiesc paşnic.

Oameni care, în afară de intoleranţa celorlalţi izvorâtă din ignoranţă şi sălbăticie, nu au nicio problemă. Problema sunteţi voi, dragi români verzi. Ura şi intoleranţa din voi care vă mistuie. Pentru că şi dacă îi omorâţi şi dacă îi închideţi în spitale de nebuni sau în închisori şi dacă îi huiduiţi, aceşti oameni nu vor înceta să existe. Homosexualitatea există în tot regnul animal şi în toate societăţile umane.

În viaţa de zi cu zi trăim şi interacţionăm cu gay, cu oameni graşi sau slabi, cu oameni înalţi sau scunzi, cu catolici, cu evrei, cu musulmani, cu atei, cu stelişti, cu manelişti, cu unguri, cu ţigani, cu negri, cu tot soiul de oameni. Atâta timp cât ceea ce este acel om nu îl împiedică să fie un bun prieten, un bun angajat sau un bun cetăţean, ceea ce este el e irelevant. Sau ar trebui să fie.

Oamenii ăştia, care au aceleaşi indatoriri ca şi voi, sunt privaţi de aceleaşi drepturi. Se face o companie pro tv despre copii fără părinţi, aveţi idee câti dintre ei vor să devină părinţi? Părinţi cu siguranţă mult mai responsabili decât cei din judeţele sărace ale ţării unde analfabetismul este în floare. Dar ei nu pot să adopte.

De ce ? Din ignoranţă. NU, pedofilia şi zoofilia nu sunt acelaşi lucru cu sexul consimţit între persoane adulte cu discenământ. Homosexualitatea nu se învaţă şi nu e o boală, deci nu se tratează nici cu medicamente, nici cu bătaie.

Dar ura se invaţă. Ura sădită în mintea copiilor şi întreţinută constant de o societate sălbatică.

Avem nevoie de educaţie.

Suntem o societate speriată, închistată, care ţine la nişte pseudovalori, care ţine cu dinţii de o identitate falsă şi se teme de orice intervenţie. Ne putem compara cu un câine care se înneacă şi în disperarea lui îşi muşcă salvatorii.

Privim ţările dezvoltate cu invidie şi ne gândim că am vrea şi noi ce au alţii, fără să facem efortul de a ne educa în acest sens. Le vrem banii europenilor, nu şi valorile.

Câţi politicieni români vor mărşălui astăzi alături de o minoritate discriminată ?

Anul trecut ambasadele a 11 ţări au susţinut evenimentul, în schimb un singur politician român a fost prezent la eveniment, Remus Cernea.

* pentru mine cuvântul gay denumeşte toată comunitatea lgbtq, lesbiene, homosexuali, bisexuali, transgenderi, queer.

Legătură permanentă 4 comentarii