Credinţa şi religia
Există pe youtube o serie de interviuri luate oamenilor de la sat pe teme religioase.
Adam şi Eva, Cine a scris Biblia, Diferenţa dintre Paşte şi Crăciun (1) şi (2)
Putem observa în aceste clipuri că sunt oameni care au nişte noţiuni elementare legate de ortodoxie, iar alţii care habar nu au cine au fost Adam şi Eva, cine a scris Biblia ş.a.m.d. Cu toate acestea, în ciuda faptului că oamenii nu cunosc dogma ortodoxă, sunt ritualuri care se respectă cu sfinţenie. Toţi cei care au rude la ţară ştiu că pomana este o obligaţie morală a familiei faţă de cel decedat. Asta este consecinţa directă a faptului că religia creştină a înglobat o serie de ritualuri păgâne, ritualuri care sunt respectate în continuare mai mult decât dogma.
De ce ?
Pentru ca ritualurile păgâne răspund unor nevoi umane. Oamenii nu înţeleg mare lucru, nu sunt atenţi, dar se duc la biserică. De ce? Din nevoia de socializare şi din nevoia să marcheze anumite momente din viaţa lor.
Botezul, nunta şi înmormântarea sunt ritualuri de trecere şi de introducere. La botez nou-născutul este prezentat comunităţii pentru a fi cunoscut şi acceptat de aceasta.
Nunta introduce o nouă familie în viaţa satului, din acel moment cei doi sunt consideraţi oameni maturi şi responsabili.
Ritualurile din jurul morţii sunt făcute pentru a-l ajuta pe decedat să treacă în lumea cealaltă şi să se acomodeze acolo. Celui pe moarte i se aprind lumânări pentru ca sufletul lui să fie călăuzit de o lumină către locul potrivit. Mortului îi se pun bani în buzunar (cel puţin în regiunea asta) pentru a plăti vama, pentru a intra în lumea celor drepţi. Apoi se dă de pomana în memoria celui decedat pentru ca acesta să primească pe lumea cealaltă cele necesare traiului.
Ritualurile din timpul anului.
Acestea sunt strâns legate de recoltă şi de soare. Crăciunul sărbătoreşte solistiţiul de iarnă. Momentul în care soarele începe să îşi recapete din putere. Paştele semnifică învierea propriu-zisă a soarelui, revenirea la viaţă a naturii, biruinţa luminii.
Majoritatea ritualurilor sunt menite să înlăture anxietatea în faţa unor evenimente care nu pot fi evitate. Biserica şi preotul sunt doar nişte instrumente prin care oamenii de rând îşi satisfac anumite nevoi spirituale înnăscute. Aşa cum, la rândul lor, oamenii sunt văzuţi de cei de la conducere ca nişte instrumente, nişte pioni.
Nu neg faptul că există mulţi preoţii care au simţit o cheamare, care se dedică meseriei lor şi ştiu în ce constă dogma. Dar cu cât rangul unei feţe bisericeşti este mai înalt, cu atât aceasta este mai coruptă. Cei care conduc instituţia în cauză nu sunt în contact cu enoriaşii, cum sunt preoţii de la sate şi nu doresc educarea populaţiei. Cei care aleargă după faimă şi funcţii nu mai au nicio legătură cu cele sfinte. Adevăraţii preoţi cred în Dumnezeul lor şi doresc să îl slujească şi rămân să îi propăvăduiască cuvântul între oameni. Problema este că aceştia vin la slujbă, văd biserica plină, cred că oamenii ascultă şi consideră că au făcut ceea ce trebuia. Iar enoriaşii se duc la slujbă şi cred că şi-au făcut datoria. În realitate nu există o comunicare reală între cele două părţi şi asta se vede. Şi aşa suntem noi creştini de două mii de ani. De la Decebal şi Traian poporul nostru s-a născut creştin. Şi noi pentru credinţa strămoşească am biruit impotriva turcilor.
Să fim serioşi! Suntem în anul 2011, în mileniul trei şi ăsta e nivelul de cultură a celor de prin satele patriei. Şi sunt oameni care au făcut 4 sau 7 clase. Sunt oameni care au învăţat să citească şi puteau să-şi consulte biblia, chiar dacă nu li s-a predat religia la şcoală. Dar ia să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne gândim la cei de acum 200 de ani, care nu treceau prin şcoală şi care ascultau slujba în latină sau slavonă.
Ţinem la nişte concepte care nu au bazele în realitate şi apoi ne mândrim cu identitatea noastră naţională.
loc pentru nume 